“Ziua cea mare” ne spune povestea unei familii de păsări cu un puișor crescut…binișor, numai bun să părăsească cuibul în curând, așa cum cere tradiția păsărilor. Loc în cuib pentru toată familia nu mai există, astfel încât e momentul să învețe despre zbor, curaj și viață.
Povestea aceasta îmi aduce aminte de o altă poveste clasică, scrisă și ilustrată de P.D. Eastman, foarte comică și ea, de altfel, care se numește Flap Your Wings – asemenea cărții “Ziua cea mare”, avem în primul plan un pui care trebuie sa învețe să se descurce singur, să zboare, să fie independent.
Bineînțeles, cartea lui P.D. Eastman se bazează în principal doar pe purul umor, pe când cartea lui Sophie Lescaut merge un pic mai departe, găsind printre rânduri o poveste cu care ne putem identifica ca indivizi, și un îndemn totodată spre depășirea unor frici, încercarea unor situații și lucruri diferite, care ne scot din zona de confort. Cine știe?! Poate chiar ne vom simți mai bine, mai încrezători, mai plini de viața care se așterne la picioarele noastre și așteaptă sa fie trăită frumos.
Să nu uit – și nu în ultimul rând, această carte este despre maturizare, despre etapele vieții și rolul nostru într-o comunitate.
De Sophie Lescaut găsiți și o altă carte tradusă în limba română, tot la editura Cartemma, titlul acesteia fiind “Plajă rezervată” – o carte despre incluziune, diferențele dintre noi și discriminare. Cărțile lui Sophie Lescaut sunt potrivite pentru 4 ani +.
Fii primul care lasă un comentariu