Sora-cea-mică, de Jessica Meserve. Despre relația dintre frați, în general

De fiecare dată când merg acasă la părinți și sunt alături și de frații mei, îmi aduc aminte de tot felul de lucruri din copilărie, mai ales de boacănele făcute împreună cu fratele mijlociu, eu fiind cea mai mică dintre frați. Cât scandal, câte lupte și certuri iar acum suntem și prieteni foarte buni. Cred că asta e cel mai important. Nu mai știe nimeni motivele de la care am început tărăboiul, doar că a fost și a trecut, iar acum ne amuzăm dacă ne amintim câte un moment de genul ăsta. Ne maturizăm, iar legătura dintre noi doar se consolidează.

O să fie foarte interesant să le observ pe fetele mele ce-or să facă când apare vreun conflict între ele. Ce motive vor avea, cum vor proceda… și evident cum vom proceda noi, părinții, să aplanăm tensiunea (și a fetelor și a noastră, la propriu). Cum era vorba din popor? “Nu vinde castraveți grădinarului!”. Toți am adus argumente, am spus verzi și uscate, toți încercam să ne băgăm frații la înaintare, toți speram să nu fim sora sau fratele certat de părinți.

Sora-cea-mică, scrisă și ilustrată de Jessica Meserve, a apărut de curând la editura Nemi și este o povestioară despre relația dintre frați, în general, despre gelozia dintre ei, despre ceea ce simte mezinul familiei, poate chiar lupta care se dă în sufletul acestuia, care nu știe că și frații/surorile mai mari au partea lor de suferință: atenția asupra lor este diminuată, din păcate, odată cu apariția noilor membri în familie și pot să devină răutăcioși în ceea ce îi privește.

Surioara mai mică se simte mereu în umbra surorii mai mari, aceasta știind să facă tot felul de lucruri mai bine decât ea, și primește cadourile mai frumoase din punctul ei de vedere.

Astfel avem deja motivele pentru a începe o luptă între ele, cu micile răutăți cunoscute și înțelese totuși de părinți: Sora-cea-Mică se răzbună pe Sora-cea-Mare eliberând papagalul primit cadou de la părinți, apoi bineînțeles, Sora-cea-Mare îi întoarce moneda acesteia, distrugându-i jucăria preferată.

Îmi aduc aminte și acum cât am mai făcut eu pe doctorița de păpuși, încercând să scot urmele de pix de pe fața păpușii mele preferate, după un moment de ceartă cu fratele mai mare, cel mai apropiat de vârsta mea, și cât scandal cu lacrimi de ploaie am mai vărsat, ca el să fie cel certat.

Sora-cea-mică decide să plece de acasă, ca protest, însă în drumul său spre nicăieri ajunge lângă un copac în care vede papagalul surorii, iar Sora-cea-Mare este și ea acolo, la baza copacului, temătoare să urce în copac.

Acesta este momentul în care Sora-cea-Mică se simte curajoasă, vitează și conștientizează că poate să facă ceva ce Sora-cea-Mare nu poate: să urce în copac. Tot acum este momentul în care cele două surori își dau seama că au nevoie una de cealaltă, că este bine să ai mereu pe cineva, acolo undeva, dispus să te ajute necondiționat, pentru că asta înseamnă să ai frați/surori și să iubești fără motive chiar și atunci când se lasă cu ceartă și supărări din diverse motive, pe care le uităm până la final de zi, sau poate chiar și mai repede.

Și nu e așa? Cât suntem mici nu prea apreciem existența fraților. Doar atunci când suntem mari ne dăm seama ca sunt un dar de la Cel-de-Sus. Eu, cel puțin, nu știu cum ar fi fost viața fără frați și nici nu concep viața fără ei de acum încolo. Suntem cei mai buni prieteni și toți suntem un sprijin unul pentru celălalt în orice situație.

Ilustrațiile sunt minunate iar textul simplu, adaptat pentru copiii mici, reflectă ceea ce simte mezinul familiei vis-a-vis de surorile sau frații mai mari.