Fericirea stă în lucrurile mărunte, sau cel puțin asta ar trebui să ne repetăm mai des atunci când suntem copleșiți de tristețe. Fericirea este tot ceea ce ne face inima să tresalte, atunci când zâmbim cu gura și cu ochii, când simțim furnicături și fluturi în stomac. Fericirea e un simplu zâmbet din partea celor dragi, un zâmbet pur și inocent schițat de un bebeluș (cea mai pură formă de fericire), o floare, soare în timpul zilei, sau cum spune Paul, personajul din carte: o portocală, o pisică, frunzele copacilor toamna, …. o VULPE – toate acestea aduc fericirea în viața noastră.
Trebuie doar să privim în jurul nostru, să ne ascultăm inima și să apreciem toate darurile care ne sunt oferite de la viață.
Fericirea este o vulpe, este scrisă de Evelina Daciūtė și ilustrată de Aušra Kiudulaite, traducerea fiind realizată de Laura Frunză, la Editura Cartemma.
Este o poveste despre prietenie și ceea ce simțim când pierdem ceva drag. Paul este un băiețel care locuiește într-o casă aflată într-un copac, împreună cu familia sa. El se împrietenește cu o vulpe, care îl ascultă și îi dă sfaturi de fiecare dată când se văd în parc. Într-o zi însă, părinții decid că se vor muta în altă parte, și îi promit că totul va fi mult mai bine și mai frumos decât orice au trăit până acum….chiar dacă Paul nu se va mai întâlni în parc cu Vulpea.
Îmi place la nebunie această carte, plină de sensuri pentru mici și mari. Este greu să cuprind aici, în acest articol toate ideile din carte, însă, vă asigur că veți avea subiecte de dezbătut cu copiii, după lectura acestei cărți.
Fericirea este o vulpe ne vorbește despre generozitate, bunătate și despre ceea ce simțim când pierdem ceva drag.
Fericirea este o vulpe îmi amintește totodată de Micul prinț, de discuțiile purtate de către acesta cu vulpea dornică să fie îmblânzită. Chiar și una dintre ilustrații face trimitere la cartea lui Antoine de Saint-Exupéry.
” – Tatăl meu, care era o vulpe foarte înțeleaptă, spunea adesea că durează ceva timp până afli dacă un lucru e bun sau nu, îi spune vulpea lui Paul.
– Gândește-te la o prăjitură care are cremă înăuntrul ei. Nu dai de cremă de la prima mușcătură, trebuie să mai iei o înghițitură sau chiar două din ea. Dacă continui să mănânci, prăjitura va avea un gust din ce în ce mai bun.”
(fragment Fericirea este o vulpe)
Cartea, Fericirea este o vulpe, puteți cumpăra de pe cartemma.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro.
Fii primul care lasă un comentariu