K.J. Mecklenfeld și implicit cartea sa, Cartea miracolelor, sunt o surpriză plăcută a verii.
Mai întâi de toate, mă așteptam ca al treilea roman pentru copii scris de Mecklenfeld să fie probabil continuarea îndrăgitei serii Hendrik de Mol, sau o nouă carte a cărei protagonistă să fie o fetiță, dar s-a adeverit a fi cu totul o altă poveste (și încă ce poveste!), despre un nou univers imaginat de Mecklenfeld, plin de magie și vrăjitori.
Dar, asta nu este tot. Dacă misterul asupra identității sale se păstra în continuare, nu aflam și faptul că K.J. Mecklenfeld este de fapt scriitoare, nu scriitor! – yey, ni se arată încă o dată că femeile pot să scrie atât de frumos cărți pentru copii și nu numai!
Cartea Miracolelor îl are ca protagonist pe Finn, un băiat de 11 ani, care își pierde puterile vrăjitorești din cauza unui fulger. În urma acestui incident ciudat, Finn, micul ucenic-vrăjitor nu mai este capabil nici măcar să stârnească o adiere care să stingă o lumânare, iar de zburat pe o aripă de vânt nu mai încape nicio discuție. Cel puțin, acesta este verdictul magistrului-vrăjitor, cel care îl sfătuiește pe Finn să-și aleagă o altă meserie.
O carte de povești din copilărie, o carte magică care poate să facă un miracol, un bunic arhimagician, un bătrânel simpatic – parcă venit din lumea lui Tolkien și care creează pantofi zburători, precum și câțiva noi prieteni vor contribui ca Finn să-și redobândească încrederea în sine, că nu este totul pierdut. Cine știe!? Poate un miracol se va întâmpla și va putea să zboare din nou.
Uneori, micuțele gesturi, simplul fapt că suntem ascultați și apoi înțeleși, toate acestea ne dau aripi, iar zborul pare mai sigur și nu se lasă așteptat.
Aș putea să mai adaug și faptul că veți avea de luat aminte ceva important spre finalul cărții; veți avea parte de un final frumos și emoționant, dacă urmăriți aceste aspecte atunci când alegeți cărțile pe care le citiți, ori, pur și simplu, vă pot spune că veți savura lectura acestei cărți si datorită acțiunii, a cadrului în care se desfășoară povestea, a umorului și a stilului de a scrie al autoarei.
Universul magic al lui Mecklenfeld este construit cu atât de multă imaginație, încât veți rămâne surpinși de acțiune, de personaje bine conturate, de mister, emoții, suspans și ghicitori care par că nu au nicio rezolvare (cu astfel de indicii și ghicitori, autoarea s-a mai jucat și în cartea Hendrik de Mol și Planeta de Jad).
Mă bucur de colaborarea autoarei cu editura Humanitas Junior pentru editarea noii cărți, asta însemnând respect acordat cărții prin calitatea printului și ilustrații pe măsură – ceea ce dorește orice autor de cărți pentru copii să vadă la cărțile sale și, bineînțeles, ce dorim și noi cititorii (părinți, copii) să avem parte atunci când cumpărăm o carte destinată să aducă copiii aproape de lectură, de bun gust și să aibă respect la rândul lor pentru cărți.
Spre final mai adaug doar atât: Mecklenfeld rocks! O să citesc cu plăcere cărțile scrise de ea chiar și peste mulți ani, când eu o să fiu mult mai în vârstă, iar fetele mele vor avea vârsta ideală pentru a le înțelege. Îmi plac cărțile cu vrăjitori și magie, asta este clar. Nu aveam cum să ratez Cartea Miracolelor.
K.J. Mecklenfeld este autoarea cărților Hendrik de Mol și Planeta de Aur, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, a unor scurte povestioare incluse în cărțile “Uite cine vorbește”, “Selfie. Seniorii”, “Ordinul povestitorilor #5”, “Cel mai mult și mai mult. Seniorii” și a tradus în limba română cartea “Domnișoara Miau“.
Pe K.J. Mecklenfeld o puteți urmări pe site-ul www.kjmecklenfeld.nl, și pe rețelele de socializare Facebook și Instagram.
Fii primul care lasă un comentariu