Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină. O poveste originală Mark Twain adusă la lumină într-o formă modernă de Philip și Erin Stead

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină. O poveste originală Mark Twain adusă la lumină într-o formă modernă de Philip și Erin Stead Votul meu: 5 din 5

Nu, Mark Twain nu trăiește, dar Philip Stead da. Nu cu mult timp în urmă a fost găsită ciorna unei povești inventate de Mark Twain pentru fetele sale, undeva într-un hotel, în secolul XIX, când acestea i-au cerut ca de fiecare dată să le spună o poveste cu un personaj ales de ele: o caricatură anatomică dintr-o revistă aflată în camera hotelului.

Mark Twain a notat povestea dar nu a finalizat-o. Astfel că ciorna a rămas abandonată cel mai probabil într-un sertar iar în anul 2011 a fost găsită și înmânată soților Stead pentru a vedea ce ar ieși din editarea acesteia.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Câștigătorii Premiului Caldecott 2011, pentru Amos e răcit, Philip Stead și soția sa, ilustratoarea Erin Stead, au reușit să creeze ceva foarte frumos din draft-ul lui Twain. O bijuterie de carte, care dă impresia unei povești clasice pentru copii, adusă la lumină într-o formă modernă.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

“Lumea este frumoasă și periculoasă, veselă și tristă, nerecunoscătoare și darnică și plină de atât de multe lucruri.
Lumea e nouă și veche.
Este mare și mică.
Lumea este înspăimântătoare și blândă, iar noi, fiecare dintre noi, facem parte din ea.”

― Mark Twain & Philip Stead

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarinã are ceva magic, la fel ca semințele magice din această poveste. Pe lângă ilustrațiile fermecătoare ale lui Erin Stead, pe care le-am admirat în primul rând în această carte, textul scris de Philip Stead păstrează umorul lui Mark Twain și îl multiplică prin inserția dialogurilor imaginare ce le poartă cu acesta despre povestea lui Johnny.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Așadar poftiți în lumea lui Johnny, un băiețel sărac aflat în grija unui bunic ursuz, într-o lume plină de ciudățenii. Are un singur prieten: o găină beteagă a cărei nume descrie situația care-i învăluie pe toți: “Foamete și Molimă“.

Într-o zi, bunicul îl trimite pe Johnny să vândă găina, căci poate astfel va putea cumpăra ceva demn de a fi mâncat. Zis și făcut, băiatul pornește cu găina, nu foarte încrezător, înspre oraș. O călătorie care nu pare a fi promițătoare, îi va da șansa lui Johnny să vadă lucruri nemaivăzute, să primească semințe magice de la o vrăjitoare, să întâlnească animale care îi vorbesc și dragoni periculoși, să stea în fața regelui la castel dar și să fie omul la locul potrivit în căutarea prințului răpit de uriași.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Dar oare Prințul dorește să fie salvat? Există uriașii de care se sperie regele? Care este rolul găinii în toată această poveste? Citiți și descoperiți deznodământul.

“… Am vrut ca Tati să scrie o carte care să dezvăluie ceva din firea lui bună și înțelegătoare…”
– Susy Clemens (fiica lui Mark Twain)

Acțiunea și personajele din Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarinã, îmi amintesc de Alice în Țara Minunilor, a lui Carroll, unde e totul o nebunie curată. Johnny a lui Twain întâlnește tot felul de personaje care mai de care mai ciudate în drumul său spre o viață mai bună, asemenea lui Alice, o fetiță curioasă foc.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Pagina după pagină, aveam impresia că iau parte la un stand up in care publicul decide anumite subiecte pe baza cărora comediantul trebuie să prezinte un număr, demn de scena pe care se află. Cartea este plină de umor și voie bună deși povestea lui Johnny este tristuță la bază.

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, de Mark Twain, Philip Stead, Erin Stead, ISBN: 978-606-978-106-7 pandoraM

Povestea este o satiră a societății în care trăim, personajul Twain menționând, într-un dialog cu Philip Stead, că în acestă lume sunt mai multe găini decât ne-am putea închipui dar un act gratuit de bunătate este cea mai rară dintre păsări. (citatul se regăsește și pe coperta cărții)

Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, este o carte de colecție, o carte care-și merită locul în biblioteca copiilor dar și a adulților, fie că sunt fani ai lui Mark Twain sau ai duo-ului Stead, sau sunt pur și simplu dornici să se delecteze cu o carte bună.

Formatul cărții este de 21,5 x 29,0 cm, coperta este cartonată cu supracopertă. Calitatea cărții este excelentă. Prețul cărții este un pic cam mare, dar se găsesc oferte pentru această carte destul de des în mediul online.

Cartea o puteți găsi pe site-ul editurii Pandora M, elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro.

Mulțumesc editurii Pandora M pentru această carte.

Călătoria lui Olle pe schiuri de Elsa Beskow - Editura Cartea Copiilor Carti romana engleza Harry Potter, carte ilustrata Harry Potter, editie de colectie, cadou Harry Potter edituraparalela45.ro/ carturesti.ro%20
carturesti.ro%20

Articol scris de Mădălina Păun

În momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi întâlnești eroi fantastici alături de care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, mamă a două comori, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.