Lisabet și bobul de mazăre, de Astrid Lindgren și Ilon Wikland – Editura Cartea Copiilor

De fiecare dată citesc cu drag cărțile autoarei Astrid Lindgren pentru umorul, căldura și abilitatea sa de a aborda teme complexe într-un mod plăcut. Pe lângă acestea, eu, copilul de altădată și adultul din prezent, pot să rezonez cu personajele sale, desprinse parcă din viața reală.

Lisabet și bobul de mazăre este una dintre aceste cărți, care ne arată prin ochii inocenți ai personajelor realitatea vieții cotidiene sub aspectele familiei, cutumelor sociale și religioase, din vremuri mai vechi, dar care seamănă destul de mult cu prezentul pe care îl trăim azi.

Surorile Lisabet și Madicken sunt personajele principale, acestea fiindu-ne cunoscute din cartea “Uite, Madicken, ninge!” (Editura Cartea Copiilor, 2018). Dacă în cartea anterioară Lisabet face o năzbâtie și se ia la întrecere într-ale curajului cu Gustav și pleacă cu o sanie în afara orașului, de această dată Lisabet este un  magnet care atrage năzbâtiile, printre care bobul de mazăre băgat într-o nară, așa… de curiozitate, să vadă dacă încape acolo, și apoi bătaia zdravănă pe care o are cu o altă fetiță, așa… fără să vrea asta, bineînțeles!

După năzdrăvănia cu bobul de mazăre vârât în nară, mama le trimite pe cele două surori să meargă degrabă la medicul din sat să i-l scoată de acolo. Doar că, până la medic e cale lungă și dacă tot e casa mătușii în cale, de ce să nu intre și până la ea?! Timp mai este suficient din zi și Lisabet constată că poate respira doar cu o nară.

Mătușa nu este acasă, dar stau cumințele și privesc prin toată casa, iar Madicken cântă la chitară. Asta, până când Lisabet zărește de la fereastră o fetiță de vis-a-vis de casa mătușii. Un-doi se duce la ea și încearcă să poarte un dialog drăguț cu ea, doar că dialogul se transformă în cântărirea forțelor și obiectelor deținute de ele și ajung să se păruiască. Da, să se păruiască. Asta am scris. Vine și Madicken în ajutor, că doar e sora ei în mijlocul bătăii. Apoi apare de nicăieri și sora mai mare a celeilalte fetițe, că doar e surioara ei la ananghie. Și uite așa, dacă nu era de ajuns bobul acela de mazăre, care le-a făcut să plece de acasă, acum, după toată încăierarea aceasta, întregul nas al Lisabetei este afectat de un pumn venit din senin.

Într-un final apare mătușa și le desparte, trimițându-le și ea la medicul satului. Ce bine! Ajung la medic la timp, înainte să închidă cabinetul, dar bobul nu e de găsit. Tot răul spre bine, ar fi spus Lisabet – o fi nasul spart, dar măcar a ieșit bobul de mazăre în timpul bătăii!

Deși comportamentul celor patru copile pare din negura vremii, nu trebuie să facem mare efort să ne dăm seama că certurile și bătăile între copii nu au apus.

Bătăile între copii au loc atunci când neînțelegerile devin agresive, sau mai exact atunci când sunt implicate remarci urâte, insulte și țipete. Copiii încă învață să-și controleze emoțiile, așa că dezacordurile aprige și certurile între ei nu sunt neobișnuite. Și nu contează dacă sunt frați/surori, prieteni/prietene, colegi/colege sau necunoscuți/necunoscute. Dezacordurile sunt dezacorduri, iar copiii iau foarte în serios dorința aprigă de a avea dreptate.

În cazul în care un copil are un comportament agresiv, ne putem întreba dacă nu cumva acesta duce lipsă de atenție, de afecțiune și de iubire din partea familiei. Mattis și sora ei mai mare, cele două fete cu care se luptă Lisabet și Madicken, pot să fie un astfel de caz, de copii “uitați“, sau cu astfel de probleme în familie. În niciun caz nu sunt copii răi.

După ce ajung acasă cele două surori, adorm împreună în același pat, Lisabet fiind așezată atât de drăguț pe mâna surorii mai mari, Madicken, care simte nevoia să-și ocrotească mereu surioara. Iubirea lor e atât de curată și inocentă, iar prietenia dintre ele e atât de frumoasă, cum numai între surori poate exista! Acest lucru este adevărat atât în lumea noastră reală, cât și în cea literară. Surorile se iubesc, dar se și ceartă, se împacă și se imbrățișează și uită orice neînțelegere între ele (apoi o pot lua de la capăt), se sprijină și se apără una pe cealaltă.

Lisabet, sora mai mică, adoarme pe mâna lui Madicken ❤️

Lisabet, sora mai mică, este de acord mereu cu ceea ce spune și știe Madicken pentru că are încredere în ea și pentru a se simți și ea mare și știutoare, la fel ca sora sa pe care o are ca un bun exemplu de urmat. O mai știți pe Lotta? Micuța surioară care dorea să fie mare, asemenea fratelui și surorii mai mari. Ei, cam asta se întâmplă și cu Lisabet.

Înainte de a adormi, ele nu uită de celelalte surori cu care s-au certat și bătut, iar ele știu prea bine din societate, că cei care vorbesc urât ajung într-un loc rău. În inocența lor se roagă ca acestea să fie iertate și să fie bine, cu teamă să nu pățească ceva rău din cauza lor.

Spuneam mai sus de cutumele sociale și religioase, acele reguli de comportament nescrise după care se ghidează lumea, care dăinuie și în prezent. Această parte cu bun/rău, ce pătești, sau unde ajungi dacă ești rău/vorbești urât nu am citit-o copiilor pentru că nu doresc ca aceștia să știe despre rai și iad în acel sens, de la vârsta de 4-6 ani. De asemenea, nu am citit partea cu descrierea tabloului din casa mătușii. Am considerat că vârsta copiilor mei nu cere încă astfel de informații.

De ce să citim copiilor cartea “Lisabet și bobul de mazăre”?

1. Deși am evitat cele două paragrafe din carte, menționate mai sus, nu am evitat partea cu bătaia între fete. Nu doar băieții se bat. Și fetele fac asta. Vorbele și ideile preconcepute precum “fetițele nu fac așa ceva, ce rușinos!” nu își au locul în creșterea fetelor și copiilor în general.
2. Toți copiii simt nevoia să-și exteriorizeze trăirile și sentimentele și au nevoie de ajutor să învețe să le gestioneze încă de la vârste micuțe. Iar, situații dificile întâlnesc încă din momentul în care ajung în colectivitate, în parcuri și alte locuri de joacă alături de noi pe o bancă, sau singuri la grădiniță și școală.
3. O lume perfectă nu există și uneori mai e necesar să scoatem capul pe fereastra bulei în care trăim.
4. Este prezentă relația dintre frați/surori. Personajele sunt surori care se iubesc orice ar face. Dacă aveți fete, le veți regăsi în iubirea pe care și-o poartă Madicken și Lisabet.
5. Pentru inocența cu care se bat în vorbe cele două fetițe, Lisabet și Mattis, fără să știe ce fac ele mai exact și unde duce asta. Dialogul lor o să vă aducă aminte de certurile voastre cu prietenii și vecinii din fața blocului, din vremea copilăriei, doar că acum veți zâmbi ușurel citind și amintindu-vă de acele vremuri. Câtă importanță dau copiii unor lucruri atât de nesemnificative pentru adulți!
6. Cele două surori, Madicken și Lisabet, se gândesc la final de zi că nu este bine ce au făcut și speră cu bunătate ca celelalte două fete să fie bine. Buna educație iese la suprafață.
7. Pentru năzbâtiile micuței Lisabet, care iau amploare și dau umor poveștii.
8. Fetele nu trebuie să fie “prințese” în societate. Chiar asta dorește Astrid Lindgren să expună cititorilor.
9. Este o carte potrivită pentru discuții asupra comportamentelor agresive.
10. Pentru viziunea realistă și eliberatoare despre copii și copilărie, fete și feminitate*. Mai bine de atât nici că o puteam spune. * din descrierea cărții de pe site-ul editurii, aici.

Traducerea în limba română este realizată de către Andreea Caleman.

Ilustrațiile create de Ilon Wikland sunt minunate, ca de fiecare dată. Acestea transmit căldura, inocența personajelor și frumusețea vieții în mediul rural.

Cărțile cu surorile Lisabet și Madicken nu au o ordine anume. Pot fi citite în orice ordine doriți.

O altă carte pentru copii care tratează aspectul limbajului agresiv în rândul copiilor este “Gata cu bătaia!”, de Caroline Pellissier, Virginie Aladjidi și Kei Lam, de la Editura RP Editor. Găsiți detalii despre cartea aceasta, tot aici, pe blog.