Primăvara își face simțită prezența tot mai mult, și ce poate să fie mai plăcut, decât o lectură frumoasă în ton cu acest anotimp?
Balul florilor, de Sigrid Laube și cu ilustrațiile create de Silke Leffler, este o minunată poveste pentru copii și părinți, colorată și cu miresme de flori. Muzica și dansul își fac apariția numaidecât.
Astăzi are loc Balul florilor. Domnul Conopidă şi domnişoara Morcov își fac curaj și se duc și ei la petrecere. Sala e înmiresmată, freamătă şi răsună de cântece. Domnul Levănţică, parfumat şi elegant, dansează plin de însufleţire cu o Roză răpitoare, rotindu-se iar şi iar prin toată sala.
La sosirea neobişnuiţilor oaspeţi, florile sunt uimite şi revoltate: asemenea îndrăzneală din partea unor legume nu s-a mai văzut! Dar domnul Conopidă şi domnişoara Morcov se avântă curajoşi pe ringul de dans şi-i farmecă pe toţi cu Tangoul-castraveţilor! Florile sunt impresionate şi aplaudă cu admiraţie. În cele din urmă, florile şi legumele se împrietenesc şi petrec o seară minunată dansând împreună.
De cele mai multe ori tindem să judecăm lumea după aparențe, pentru că, mă repet, de cele mai multe ori nici măcar nu cunoaștem detalii despre persoanele asupra cărora ne dăm cu părerea. Din ignoranță, rasism sau pur și simplu dintr-o mică-mare răutate, pur și simplu judecăm omul înainte să îl cunoaștem.
“- Nu-i bine să ai de-a face cu ele, săriră și boabele de mazăre, zornăind furioase în tecile lor. Niște fandosite, se cred prețioase și alese…”
– fragment din carte
Comportamentul nostru, priorităţile şi relaţiile cu alţii, dar şi îndrumarea morală pe care le-o acordăm copiilor noştri sunt influenţate de valorile pe care le avem.
Uităm să fim lipsiți de egoism și răutate, uităm să fim toleranți, uităm să acceptăm faptul că toți suntem diferiți în felul nostru. Așadar, înainte de a încerca să le însușim aceste valori morale copiilor noștri, să nu uităm să facem o schimbare și în mentalitatea noastră, dacă este necesar, pentru că acești copii învață și imită ceea ce văd la noi în primul rând. Balul florilor, această poveste scrisă atât de simplu și frumos, ajunge să fie minunată atât pentru copii cât și pentru părinți.
“- Mda, se pare că nu ne plac, zise domnul Conopidă.
– Ce păcat, muzica e foarte frumoasă, răspunse domnișoara Morcov visătoare… I-am supărat cu ceva?
– Nu. Dar ei ne-au supărat cu ceva?
– Nu
– Atunci n-ar trebui să fie nimeni supărat, zise domnul Conopidă cu ușurare.”
– fragment din carte
Pe baza acestei povești, Balul florilor, copiii vor învăța să fie mai curajoși, să creadă în ceea ce sunt, simt și gândesc, să facă diferența dintre bine și rău, să nu se lase influențați de alții și să fie toleranți cu cei din jur. Toate învățămintele enumerate vor fi descoperite în această carte înflorată, perfectă pentru a o citi copiilor mici și mari. Cartea lui Sigrid Laube este un exemplu de lectură calitativă potrivită pentru o creștere armonioasă a copiilor.
Balul florilor a apărut în anul 2008 la editura Cartea Copiilor, fiind tradusă de Alex Călin. Cuprinde 28 de pagini iar formatul este unul calitativ.
Pingback: De ce este omătul alb, de Heinz Janisch și Silke Leffler – Editura Signatura. O cartea despre bucuria de a dărui – Book Style