A venit primăvara și odată cu ea ne încărcăm și noi de energie pozitivă de la soarele acesta minunat, care și-a făcut prezența și de la aerul înmiresmat de parfumul florilor.
Martinel s-a decis să plece în parc, unde poate să se bucure în voie de fiecare dată de lecturile sale preferate.
Astăzi a ales o carte, Povești. Povestiri. Amintiri, de Ion Creangă, care îi aduce aminte de vremurile de demult, vremuri frumoase ale copilăriei sale. Își aduce aminte cu drag de faptul că prima sa carte, pe care mama i-a oferit-o în dar, a fost chiar acest volum, sub o altă formă, bineînțeles. Se bucura de fiecare povestioară în parte.
Ilustrațiile interioare erau tot alb-negru, asemeni celor din volumul editat de Editura Prut. Îi plăcea tare mult să folosească creioane colorate, pentru a le da acestor ilustrații o pată de culoare.
Humuleșteanul trebuie scos din cutia etichetată și lăsat liber, să rămâie așa cum este, unul dintre cei mai mari scriitori artiști ai neamului nostru. Mihail Sadoveanu, 1932
Volumul prezentat cuprinde cunoscutele lucrări ale lui Ion Creangă (1839-1889) Moş Nichifor Coţcarul, Moş Ion Roată, Ion Roată şi Vodă Cuza, Popa Duhu, Povestea lui Harap-Alb, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Fata babei şi fata moşneagului, celebrele Amintiri din copilărie, precum şi alte poveşti şi povestiri ieşite de sub pana mult îndrăgitului povestitor.
Coperta cartonată este minunat ilustrată, cu personajul celebru, Nică, alături de Pupăza din tei. De cum a văzut-o pe rafturile librăriei, nu s-a putut abține să nu o achiziționeze.
Fii primul care lasă un comentariu